Studenţii aflaţi în ultimul an de studiu la Unviersitatea „Alexandru Ioan Cuza” vor susţine examenul de licenţă după aceleaşi reguli ca în anii anteriori. Astfel, atât studenţii din anul 3 (pe sistemul Bologna) cât şi cei din anul patru (an terminal pe sistem vechi) vor susţine la finalul studiilor un examen de licenţă care constă din prezentarea lucrării de licenţă şi verificarea orală a cunoştinţelor generale şi de specialitate.
Pentru mai multe detalii, puteţi consulta şi „În ce constă examenul de licenţă” în secţiunea Întrebări şi răspunsuri frecvente
Regulamentul de finalizare a studiilor poate fi gasit complet aici
Pe această cale, dorim să infirmăm zvonurile care au circulat printre studenţi şi cadrele didactice în ultimele zile potrivit cărora examenul de licenţă fusese deja înlocuit cu media anilor de studiu. Precizăm că în ultima săptămână au avut loc doar discuţii cu studenţii şi cadrele didactice privitoare la găsirea unei alte modalităţi de evaluare a studenţilor la terminarea studiilor. La reunirea tuturor decanilor facultăţilor în Colegiul Academic de azi, 6 decembrie, s-a hotărât că examenul de licenţă va fi susţinut conform regulamentului actual.