Prezentare
Centrul de Limbi Străine şi Formare Continuă (CLSFC) s-a numit iniţial „Centrul de Limbi Străine”. A fost redenumit în anul 2006 pentru a descrie mai în detaliu activităţile sale, inclusiv cele de perfecționare. În prezent, activitatea CLSFC se derulează în parteneriat cu Societatea Comercială Conventus aparținând Fundaţiei ALUMNI – Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Misiunea Centrului de Limbi Străine și Formare Continuă
Centrul promovează servicii de calitate pentru dezvoltarea deprinderilor lingvistice ale cursanților și/sau dezvoltarea deprinderilor profesionale de predare.
Activități curente
Centrul de Limbi Străine şi Formare Continuă organizează cursuri generale şi specializate de limbi străine (Engleză, Germană, Franceză, Italiană, Spaniolă).
Orele sunt susținute de cadre didactice autorizate.
În cadrul cursurilor oferite de CLSFC se lucrează în general pe grupe formate din minim 10 persoane și maxim 18 persoane. Cursurile de limbi străine sunt structurate pe module de 30/50/76 de ore şi durează între 8 și 20 de săptămâni, cu o cadență de 4 ore/săptămână. Centrul organizează cursurile în spaţiul Universităţii.
Programe
Cursurile se desfăşoară de luni până vineri, între orele 16.00 – 18.00 şi 18.00 – 20.00, în Corpul R (fosta clădire Romtelecom de pe strada Lăpuşneanu).
Perioada de desfăşurare a cursurilor este:
Sesiunea de toamnă:
- Perioada de înscrieri: octombrie
- Perioada de curs: noiemrbrie – ianuarie
Sesiunea de primavară:
- Perioada de înscrieri: februarie
- Perioada de curs: martie – mai
La încheierea fiecărui modul, cursanţii primesc un certificat de participare în care se precizează tipul şi durata cursului şi care descrie frecvența şi nivelul competențelor dobândite, în conformitate cu standardele europene (conform CEFR – „Common European Framework of Reference” – Cadrul European Comun de Referinţă).
Tarife:
Franceză, Italiană, Spaniolă – 30 ore/nivel
- 550 lei – liceeni, studenți, masteranzi, doctoranzi, angajați UAIC
- 750 lei – salariați
Engleză – 50 ore/nivel
- 850 lei – liceeni, studenți, masteranzi, doctoranzi, angajați UAIC
- 1250 lei – salariați
Germană – 76 ore/nivel
- 1200 lei – liceeni, studenți, masteranzi, doctoranzi, angajați UAIC
- 1800 lei – salariați
Tarifele sunt calculate pentru o grupă de minim 10 cursanți.
Înscrieri
Pentru înscrieri, completați formularul de înscriere de aici.
Înscrierile se fac la biroul din Corpul A al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, lângă Librăria „Orest Tafrali” (de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 16:00) sau online, trimițăndu-ne o solicitare în acest sens pe adresa de email: office@conventus.ro
Informaţii suplimentare legate de cursuri se pot obține la numărul de telefon 0728 990 220 sau la adresa office@conventus.ro