Diana Niculăeş, absolventă în 2006 a Departamentului de Jurnalistică şi Şiinţele Comunicării al Universitatii «Alexandru Ioan Cuza» (UAIC) şi student masterand la Centrul de Studii Europene al UAIC a fost desemnată, miercuri, 13 decembrie a.c., Studentul Anului în Jurnalism la concursul organizat de Asociaţia Studenţească «Voluntari pentru Idei şi Proiecte VIP – România». Premiul Studentul Anului în Jurnalism se acordă începînd cu anul 2005, cînd tot un absolvent al Departamentului de Jurnalistică de la Iaşi, Marius Adrian Hazaparu, a cîştigat locul I.
Din juriul pentru decernarea premiului au facut parte Mircea Vasilescu, redactor-şef al revistei «Dilema Veche», publicistul Mircea Mihăieş, profesor la Universitatea din Timişoara, şi Lavinia Huidan, preşedinte al Fundaţiei «Life for Life», sponsorul sectiunii.
Premierea a avut loc la Hotel Intercontinental din Bucureşti şi i-a avut ca invitaţi pe Varujan Vosganian, actualul ministru al Economiei şi Comerţului, şi Bogdan Baltazar, fostul presedinte al Băncii Române de Dezvoltare – Groupe Societe Generale. Concursul «Studentul Anului» se adresează celor mai buni studenţi din cinci domenii: Economie, Arhitectură, Jurnalism, Medicină şi IT.
Ştire preluată de pe Cuzanet