
Ruhama FRUNZĂ, studentă în anul al II-lea, specializarea Limba și literatura italiană — Limba şi literatura germană din cadrul Facultății de Litere a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a fost desemnată câștigătoarea bursei de studiu private ,,Loredana Battaglia” din acest an.
Daniele BATTAGLIA, președintele Asociației „ALBA”, a oferit această bursă în cadrul unei ceremonii care a avut loc luni, 27 mai 2019, în Sala Senatului a UAIC, în prezența prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public, conf. univ. dr. Ioan LIHACIU, decanul Facultății de Litere, lect. univ. dr. Sorin MOCANU, prodecan în cadrul aceleiași facultăți, cu participarea extraordinară a Consulului Onorific al Italiei la Iași, Excelența Sa, dr. Enrico NOVELLA, alături de studenți și profesori.
Bursa ,,Loredana Battaglia” oferă studentei posibilitatea de a participa la un curs de vară de Limba și cultura italiană, timp de o lună, la Universitatea pentru Străini din Perugia, Italia.
De 12 ani, familia Battaglia şi Asociaţia „ALBA” acordă burse studenţilor Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași în memoria Loredanei Battaglia, fost lector italian între anii 2004 și 2007, la Catedra de Limbi clasice, italiană și spaniolă din cadrul Facultății de Litere a UAIC. Până în prezent, 25 de studenți din cadrul UAIC au beneficiat de această bursă de studiu în Italia.