În perioada 19 – 21 ianuarie 2012, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (UAIC), în calitate de partener în cadrul proiectului TEMPUS OIPULES (Orientation et Insertion Professionnelle dans les Universités du Liban, de l’Egypte et de la Syrie) coordonat de Universitatea din Poitiers (Franţa), organizează un seminar de formare care se adresează reprezentanţilor celor 11 universităţi din ţările vizate de proiect: Liban, Siria şi Egipt. Această acţiune va permite celor 33 de stagiari să se familiarizeze cu modul de organizare a instituţiei noastre şi cu oferta de formare universitară, de orientare şi de inserţie profesională.
Pe parcursul celor trei zile, beneficiarii se vor întâlni cu reprezenanţi ai conducerii UAIC, ai facultăţilor de Biologie, Chimie, Economie şi Administrarea Afacerilor şi Geografie-Geologie, ai serviciilor de consiliere în carieră şi un reprezentant al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi. Cadrele didactice vor prezenta situaţia UAIC privind filierele profesionale, competenţele studenţilor, orientarea şi inserţia lor profesională.
Mai multe informaţii despre proiect:
Denumire: Orientation et Insertion Professionnelle dans les Universités du Liban, de l’Egypte et de la Syrie (OIPULES)
Coordonator: Université de Poitiers
Parteneri: 2 universităţi europene (Iaşi şi Coimbra) şi ONISEP Franţa (Office National d’Information sur les Enseignements et les Professions)
Beneficiari: 11 universităţi din Liban, Siria şi Egipt
Obiectiv principal: crearea în fiecare din universităţile beneficiare din Orientul Mijlociu a unui dispozitiv de sprijin în orientarea şi inserţia profesională a studenţilor.
Activităţi principale ale proiectului:
- elaborarea şi punerea în funcţiune a unui site pentru fiecare universitate, site dedicat prezentării ofertei academice şi a meseriilor la care se oferă acces;
- crearea unui centru privind meseriile şi integrarea profesională în fiecare din universităţile beneficiare.