Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universitatea de Vest din Timişoara anunţă scoaterea la concurs a 101 locuri pentru doctoranzii înscrişi în anii universitari 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014 şi 36 de locuri pentru cercetătorii postdoctorali în Domeniul Ştiinţelor Exacte: Chimie, Fizică, Informatică, Matematică în cadrul proiectului cu titlul „Programe doctorale şi postdoctorale – suport pentru creşterea competitivităţii cercetării în domeniul Ştiinţelor exacte”, POSDRU/159/1.5/S/137750.
Proiectul a fost selectat la finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European, Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul Major de Interventie 1.5 „Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării” şi va fi implementat in perioada 14 aprilie 2014 – 13 octombrie 2015.
Locurile pe parteneri sunt distribuite astfel:
- Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi — 23 locuri pentru doctoranzi şi 11 locuri pentru cercetătorii postdoctorali;
- Universitatea din Bucureşti – 52 locuri pentru doctoranzi şi 12 locuri pentru cercetătorii postdoctorali;
- Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj — 10 locuri pentru doctoranzi şi 4 locuri pentru cercetătorii postdoctorali;
- Universitatea de Vest din Timişoara — 16 locuri pentru doctoranzi şi 9 locuri pentru cercetătorii postdoctorali.
Sprijinul financiar se va acorda până la susţinerea tezei de doctorat, dar nu mai mult de 9 luni pentru doctoranzii înscrişi în anul 2011/2012, respectiv de 16 luni pentru doctoranzii înscrişi în anii 2012/2013, 2013/2014 şi 16 luni pentru cercetătorii postdoctorali.
Cuantumul burselor este de 1500 lei pentru doctoranzi şi de 2500 lei pentru cercetătoriipostdoctorali. Membrilor grupului ţintă li se vor deconta cheltuielile de transport şi cazare pentru participare la conferinţe.
Aceștia pot beneficia și de stagii de cercetare de până la maximum 3 luni. În cazul doctoranzilor bursa de mobilitate este 4200 lei/lună cu decontarea suplimentară a cheltuielilor de transport.Cheltuielile de cazare şi subzistenţă vor fi suportate din bursa acordată.
Pentru cercetătorii postdoctorali bursa de mobilitate este de 3700 lei/lună, cu decontarea suplimentară a cheltuielilor de transport şi cazare.
De-a lungul întregului proiect, cercetătorii implicaţi vor primi sprijinul logistic şi de infrastructură necesar desfăşurării activităţii.
Concursul de selecţie se va desfăşura conform calendarului de mai jos:
Activitatea | Perioada |
---|---|
Promovarea sesiunii de selecție | 28 aprilie – 8 mai |
Depunerea dosarelor candidaţilor | 28 aprilie – 8 mai |
Evaluarea dosarelor | 8 – 12 mai |
Interviul | 13-17 mai |
Anunţarea rezultatelor | 19 mai |
Depunerea contestaţiilor | 19 – 21 mai |
Rezolvarea contestațiilor | 22-23 mai |
Afişarea rezultatelor finale | 26 mai |
Semnarea contractelor de cercetare | 27-30 mai |
IMPORTANT!
Se prelungeşte depunerea dosarelor de candidatură pentru proiectul „Programe doctorale şi postdoctorale – suport pentru creşterea competitivităţii cercetării în domeniul Ştiinţelor exacte”, POSDRU/159/1.5/S/137750, până la data de 09.05.2014, ora 16.00.
Documente
- Procedură doctoranzi (modificată la data de 06.05.2014)
- Procedură cercetători postdoctorali (modificată la data de 06.05.2014)
- Regulament privind organizarea și desfășurarea studiilor doctorale şi a activităţii de cercetare postdoctorală (modificat la data de 06.05.2014)
- Anexe burse postdoctorale
- Anexe burse doctorale
- Locuri disponibile pe domenii la UAIC
- Notă pentru doctoranzii înmatriculaţi în anul 2011/2012
NOTĂ: Dosarele deja depuse sunt valabile, modificările urmând a intra în vigoare începând cu data de 07.05.2014, ora 12.00
Cererea de înscriere la concurs, semnata de candidat, trebuie înregistrata la Registratura generală a Universității (B-dul Carol I, nr. 11, cod postal 700506, Iasi Corp A, parter).
Informaţii cu privire la procedura de selecţie veţi afla accesând următoarele adrese:proiecte.uaic.ro, www.unibuc.ro, www.ubbcluj.ro, www.uvt.ro.
Persoane de contact:
Asistent manager: ec. Adumitroaiei Alexandra, e-mail: popa.alexandra@uaic.ro
Secretar General proiect: Stegariu Isabela, e-mail: ana.biciusca@uaic.ro