Call: 0123456789 | Email: info@example.com

カテゴリー: Alma Mater


de Denisa ILAŞCU

Nancy Ide, profesoară de Teoria Calculului, Teoria Limbajelor şi Automatelor, Proiectarea Compilatoarelor şi Lingvistică Computaţională la Colegiul Vassar din S.U.A. este şi o somitate în domeniile în care activează, dar şi un om foarte cald. Îi laudă pe studenţii români şi se înclină în faţa profesorilor lor, ţine legătura cu primii pe Facebook şi şi-ar schimba locul la catedră cu cei din urmă.


de Otilia IOSUB

Sala Senatului a găzduit joi, 25 martie, ceremonia de acordare a titlului de Profesor de Onoare al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” prof. univ. dr. Nancy Ide, de la Vassar College, Statele Unite ale Americii.


de Alex SAVITESCU

Foto: Victoraş STOIAN

Deschiderea unei biblioteci este similară cu o confesiune a unui bun prieten, ce-i oferă celui de lîngă el ce are mai preţios. Aceasta a fost ideea în jurul căreia au vorbit luni, 22 martie, organizatorii şi invitaţii Universităţii, prezenţi la inaugurarea Bibliotecii Austria din Corpul I.