Call: 0123456789 | Email: info@example.com

Poziţia Senatului Universităţii « Alexandru Ioan Cuza » faţă de revocarea CNATDCU


Întrunit în şedinţa din 4 iulie 2012, Senatul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îşi manifestă consternarea faţă de atitudinea ireverenţioasă manifestată de reprezentanţi ai vieţii politice şi administrative din România în legătură cu personalitatea domnului Viorel Barbu, profesor al Universităţii noastre, membru al Academiei Române şi faţă de alţi eminenţi membri ai Consiliului General al CNATDCU, atitudine manifestată cu ocazia recentei revocări a acestui Consiliu.

Senatul Universităţii dezaprobă interpretările politice partizane privitoare la activităţile pe care instituţiile academice independente de evaluare din România le desfăşoară în beneficiul întregului mediu universitar. Prezentul mesaj public reprezintă o expresie a datoriei de susţinere principială a personalităţilor care apără prestigiul mediului universitar din societatea românească.

 

5 iulie 2012
Senatul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi