Sâmbătă, 24 aprilie, la ora 17.00, vă invităm să urmăriţi pe TVR Iaşi o nouă emisiune Alma Mater Iassiensis, dedicată sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii « Alexandru Ioan Cuza » din Iaşi.
Moderator: prof.univ.dr. Gheorghe Iacob, prorector al Universităţii « Alexandru Ioan Cuza »
Tema: Grădina Botanică din Iaşi (istoria Grădinii Botanice – cele 6 amplasamente din perioada 1856-2010; oferta didactică, ştiinţifică şi educativă; conservarea plantelor; colaborări naţionale şi internaţionale; evenimente în viaţa instituţiei; raporturile cu instituţii locale)
Invitaţi: prof. univ. dr. Mandache Leocov; prof. univ. dr. Cătălin Tanase
Seria de emisiuni este realizată printr-o colaborare TVR Iaşi – UAIC şi tratează teme atât din istoria, cât şi din actualitatea vieţii celei mai vechi universităţi a României. Talk-showul aduce în faţa telespectatorilor profesori, studenţi, istorici şi cercetători din facultăţile Universităţii « Alexandru Ioan Cuza ».
Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, la ora 9.00.
Vă urăm vizionare plăcută!