Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, de la ora 17.00, la TVR Iaşi va fi difuzată o nouă emisiune Alma Mater Iassiensis dedicată sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii « Alexandru Ioan Cuza » din Iaşi.
Moderator: prof.univ.dr. Gheorghe Iacob, prorector al Universităţii « Alexandru Ioan Cuza » din Iaşi.
Tema: Teologia Romano-Catolică (raporturile dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă; învăţământul catolic în România; înfiinţarea Facultăţii de Teologie Romano-Catolică în cadrul Universităţii; statutul, structura, identitatea; activitatea caritabilă);
Invitaţi: prof.univ.dr.pr.Wilhelm Dancă, prof. univ. dr. pr. Emil Dumea
Emisiunea Alma Mater Iassiensis tratează teme atât din istoria, cât şi din actualitatea vieţii celei mai vechi universităţi a României. Talk-show-ul aduce în faţa telespectatorilor profesori, studenţi, istorici şi cercetători din facultăţile Universităţii « Alexandru Ioan Cuza ».
Seria de emisiuni este rezultatul colaborării dintre postul de televiziune TVR Iaşi şi Universitatea « Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, 21 noiembrie 2010, de la ora 9.00.
Vă dorim vizionare plăcută!