Call: 0123456789 | Email: info@example.com

Cadru didactic UAIC, premiat la Gala Bursele ANIS


Lect. dr. Nicolae-Cosmin VÂRLAN, de la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost premiat marți, 30 octombrie 2018, în cadrul Galei Bursele ANIS, organizată de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).

Bursele ANIS reprezintă o inițiativă a industriei tech pentru stimularea abilităților de predare ale cadrelor didactice tinere din mediul universitar. În cadrul primei ediții a programului au fost înscrise 35 de proiecte, dintre care zece au fost desemnat câștigătoare, iar candidații premiați cu câte 5.000 de euro. Nicolae-Cosmin Vârlan a câștigat premiul cu un proiect de actualizare a unui curs inițiat în 2015 și care presupune utilizarea tehnologiei Internet of Things, cu preponderență Arduino, în experimentarea în cadrul laboratorului de IT cu componente hardware și software.

Ceilalți câștigători sunt Darian M. Onchiș (Universitatea de Vest din Timișoara), Vlad Valentin Posea (Universitatea Politehnica din București), Corneliu Florea (Universitatea Politehnica din București), Adrian Alexandrescu (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași), Titus Constantin Bălan, (Universitatea Transilvania din Brașov), Andrei Toma (Academia de Studii Economice), Ioana Georgiana Ciuciu (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), Dumitru Bogdan Alexe și Radu Tudor Ionescu (Universitatea din București) și Silviu Vert (Universitatea  Politehnica din Timișoara).

Conform celui mai recent studiu ANIS, realizat împreună cu Pierre Audoin Consultants (PAC), companie de cercetare și consultanță, piața locală de software și servicii va depăși pragul de 5 miliarde de euro în 2019. În acest context, nevoia de specialiști IT este acută, în România existând un delaj de 40.000 de locuri muncă între numărul actual de angajați și capacitatea de absorbție a pieței. Inițiativa Bursele ANIS, susținută la prima ediție de companiile Atos, Adobe, Bitdefender, Softelligence, Cornerstone, Enea, va continua și în 2019, industria tech fiind direct interesată de dezvoltarea și transformarea mediului academic și actualizarea curriculei universitare conform realității din piață.