Duminică, 26 noiembrie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a primit vizita unei delegaţii din partea Asociaţiei Universităţilor Europene, care a ales să analizeze aplicarea procesului Bologna, ca parte a unei analize a tendinţelor în învăţămîntul superior european. Evaluatorii EUA, Vierka Farkasova şi Lewis Purser au avut o întrevedere cu persoanele din conducerea universităţii şi a facultăţilor încă din seara de duminică. Luni, delegaţii vor purta discuţii cu profesori de la toate facultăţile şi studenţi la toate nivelele de studii (licenţă, master, doctorat şi postdoctorat). La sfîrşitul zilei, ei se vor întîlni şi cu secretarele şi administrtorii facultăţii, precum şi cu personalul admnistrativ din cadrul diverselor departamente ale Universităţii (relaţii intrnaţionale, acte de studiu, didactic, doctorat etc.)
Vizita nu este o evaluare a instituţiei de învăţămînt ci o încercare de surprindere a realităţii din învăţămîntul superior la acest moment, pentru a putea aprecia impactul reformelor europene asupra instituţiilor. În urma unor vizite similare la mai multe universităţie europene, Asociaţia va realiza raportul Trends – ediţia a Va – care se va concentra asupra modului în care se aplică procesul Bologna în Europa, asupra stimulării discuţiilor la nivel naţional şi internaţional legate de provocările reformelor din învăţămîntul superior şi să identifice provocările viitoare din European Higher Education Area (zona europeană a învăţămîntului superior).