Call: 0123456789 | Email: info@example.com

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, în Top3 Universităţi Curate


Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este una dintre cele mai transparente universităţi din România, fiind pe o poziţie fruntaşă în Topul Universităţilor Curate, dat publicităţii astăzi de Societatea Academică din România. UAIC este una dintre cele trei instituţii de învăţământ superior din România care au primit calificativul de „4 stele” în topul integrităţii, pe baza criteriilor de transparenţă, corectitudine administrativă şi academică, management şi guvernanţă. Acelaşi calificativ l-au primit doar alte două instituţii din România: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca.

Ceremonia de acordare a premiilor pentru universităţi curate a avut loc astăzi, la Bucureşti, UAIC fiind trofeuculorireprezentată de rectorul instituţiei, prof.univ.dr. Vasile Işan.

În Raportul SAR, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost singura universitate din România „care din punct de vedere al corectitudinii academice îndeplineşte toate condiţiile pentru a avea un punctaj maxim”. De asemenea, universitatea noastră este menţionată ca exemplu de bună practică în domeniul combaterii nepotismului, făcându-se referire la Codul de Etică recent adoptat, ce interzice angajarea rudelor în Universitate.

Ca puncte tari ale UAIC, în raport sunt menţionate performanţele la nivelul cercetării, campusul modern şi serviciile speciale pentru studenţi – Biroul de Informare pentru Studenţi şi CIPO „Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament”. Au mai fost apreciate răspunsurile prompte la cererile de informaţii publice, actualizarea noutăţilor de interes pentru studenţi pe site-ul universităţilor, regulamentele academice clare şi măsurile de combatere a plagiatului.

Topul, publicat pe site-ul SAR, a fost alcătuit având la bază patru criterii: transparenţa şi corectitudinea administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanţei şi practici de management financiar. Pe baza acestor considerente, universităţile au primit calificative de la 0 la 4 stele.

Calificativul de 4 stele este descris în felul următor: „Universitatea are un mediu academic şi ştiinţific vibrant, unde atât studenţii cât şi profesorii sunt încurajaţi să presteze la nivel ridicat. Procesul academic este corect, orele se ţin după orarul stabilit, şi atât profesorii cât şi studenţii sunt prezenţi la ore în toate cazurile.”

Puteţi consulta Topul Integrităţii Universităţilor Româneşti, precum şi raportul SAR asupra corectitudinii academice, la adresa https://www.romaniacurata.ro/topul-integritatii-universitatilor-din-romania-alcatuit-de-coalitia-pe-469.htm