Association of Information Systems (AIS), lider global în promovarea educaţiei, practicii şi cercetării în domeniul sistemelor informaţionale, a aprobat, pe data de 7 martie 2014, ca în România să se deschidă o filială a asociației.
În urma procedurilor declanșate, în 2013, de colectivul Informatică Economică, din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România a devenit filială a acestei prestigioase asociații internaționale din domeniul sistemelor informaționale (RO AIS Chapter). Pe lângă membrii din Iași, s-au alăturat asociației colegi din Cluj, București, Timișoara, Galați, precum și profesioniști din industria IT. Până la stabilirea formei finale de organizare, filiala va fi coordonată de prof. univ. dr. Dumitru Oprea, președinte, și lect. univ. dr. Liviu Crețu, secretar executiv.
Astfel, prin intermediul AIS, mediul educațional, de cercetare și industria IT au posibilitatea consolidării și extinderii relațiilor de colaborare, pentru că principalul scop este acela de a sprijini dezvoltarea societății prin cunoștințe avansate și promovarea excelenței în practica și teoria sistemelor informaționale.
Asociația are membri din peste 90 de țări, grupate în 3 mari regiuni: America, Europa, Orientul Mijlociu și Africa, respectiv Asia și Pacific. Prin decizia din 7 martie 2014, membrii din România pot organiza conferințe, workshop-uri și alte manifestări sub egida AIS.