Echipa de volei feminin a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), coordonată de conf. univ. dr. Cătălin Ştirbu şi lector univ. dr. Bogdan Ungurean de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, a câștigat medalia de argint (locul al II-lea) la Campionatul Naţional Universitar de Volei desfăşurat la Bacău, în perioada 22-24 mai 2015.
Echipa Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a jucat în finală cu echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
În cadrul competiției, la Sala Sporturilor din Bacău, şi-au disputat titlul de campioană universitară la volei feminin șapte universităţi din țară: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Oradea, Academia de Poliţie Bucureşti, Universitatea Politehnica Bucureşti și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Lotul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost format din: Pichiu Raluca, Poboroniuc Cătălina, Streşină Andra, Stângă Mihaela, Macovei Diana, Koszte Andrada, Pădurean Cătălina şi Seserman Cristiana.