Call: 0123456789 | Email: info@example.com

Doi studenţi de la Matematică şi Informatică au câştigat bursele Sf. Dumitru


Duminică, 10 octombrie, doi studenţi excepţionali ai Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au primit bursa Sf. Dumitru. Acestea au fost fondate de prof.univ.dr. Dumitru Oprea, pentru a răsplăti excelenţa academică , a performanţei în cadrul competiţiilor ştiinţifice studenţeşti şi a implicării sociale a studenţilor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

Bursele, în valoare de 400 de euro fiecare, au fost oferite studenţilor Diana Maria Pojar, de la Facultatea de Informatică şi Alexandru Ştefan Negrescu, de la Facultatea de Matematică.

Ceremonia de acordare a burselor s-a deschis la ora 10.10, cu un cuvânt din partea rectorului instituţiei, prof.univ.dr. Vasile Işan. “Sperăm ca exemplul profesorului Dumitru Oprea să îi contamineze şi pe alţi colegi şi să avem mai multe asemenea acte de generozitate şi filantropie, aşa cum s-a întâmplat în perioada interbelică şi poate că noi înşine ar trebui să facem ceva mai mult pentru studenţii eminenţi ai universităţii. Studenţii eminenţi merită o atenţie în plus.”

Suma de 400 de euro oferită fiecărui student reprezintă dobânda sumei de 10410 euro donate de prof.univ.dr. Dumitru Oprea Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, în urmă cu doi ani. “M-am gândit să dau 10 pentru cei de nota 10 . 10 for 10. De aceea suma este 10410.”, a explicat prof. Dumitru Oprea. “Premiul acesta, foarte modest, sper să îl multiplicăm printr-un marketing viral, mai mulţi să pună umărul, iar cel care a propus această sumă să se estompeze datorită contribuţiei mulţimii la o sumă din ce în ce mai mare”, a mai precizat fondatorul bursei.

Dintre cei doi, a fost prezent Alexandru Negrescu, care le-a mulţumit rectorului universităţii şi profesorului Dumitru Oprea. „Este o zi festivă, cel puţin pentru mine, dar cred că pentru fiecare dintre dumneavoastră, pentru că domnul rector ne-a dat garanţia că există cineva care susţine valoarea. Domnul profesor Dumitru Oprea arată că încă în România se preţuieşte valoarea. Am încercat să îi ajut pe ceilalţi ca să mă depăşească. Vreau să mă fac profesor, pentru a lăsa ceva viu în urmă, care să îmi ducă amintirea mai departe.”

Cei doi câştigători

Alexandru Ştefan NEGRESCU
Facultatea de Matematică, anul I master
Bursa Sf. Dumitru 2008-2009

Câştigătorul bursei Sf. Dumitru 2008-2009 este un curajos. Probabil acesta este cel mai nimerit termen pentru a descrie visul său de a deveni profesor de matematică în învăţământul preuniversitar, un domeniu pe care numeroşi absolvenţi se văd acum nevoiţi să îl ocolească.

Alexandru Negrescu, în prezent student la masterul de Matematică Didactică (şi, în perioada 2008-2009, student în anul al II-lea tot la Facultatea de Matematică), îşi doreşte să fie unul dintre acei pedagogi talentaţi care inspiră generaţii întregi de elevi să devină “creatori, şi nu doar memoratori”. Realizările sale de până acum nu îl contrazic. În anul universitar 2008-2009, a fost onorat cu Premiul II şi medalia de argint la a III-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale pentru Studenţi din Cipru. S-a implicat în pregătire elevilor olimpici din clasele V-XII în cadrul Taberei Naţionale de Matematică, a fost corector la Olimpiada Naţională din acelaşi an şi la alte opt concursuri de matematică pentru elevi. În acelaşi an universitar, a fost coautor la trei cărţi de matematică destinate elevilor de clasa a V-a şi a făcut parte din colectivul de redacţie al revistei Recreaţii Matematice.

Comisia de evaluare îi acordă bursa Sf. Dumitru studentului Alexandru-Ştefan Negrescu, cu media de concurs 10.00, pentru performanţele sale academice şi pentru disponibilitatea sa de a-şi pune talentul în slujba viitoarelor generaţii de elevi.

Diana POJAR
Informatică, anul II
Bursa Sf. Dumitru 2009 – 2010

“Sunt o persoană independentă şi consider că fiecare proiect reprezintă o oportunitate foarte bună pentru dezvoltarea personală şi profesională”. Astfel mărturiseşte câştigătorul bursei Sf. Dumitru pe anul 2009-2010, iar ca martor poate fi indicat propriul CV: are nu mai puţin de 4 pagini şi conturează portretul unei persoane active şi entuziaste, care abordează cu entuziasm orice posibilitate de a ieşi din interiorul pregătirii formale academice. Fie că este vorba despre implicarea în organizarea unor conferinţe încă din primul an de facultate, de a-şi petrece o bună parte a verii într-un stagiu profesional sau a beneficia de schimburi de experienţă în străinătate, Diana Pojar răspunde “prezent”.

Diana Pojar este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Informatică şi a reuşit, încă din primul an al studenţiei, să obţină nu mai puţin de trei medalii – aur, argint şi bronz, la concursuri internaţionale.

Comisia de evaluare a fost impresionată de ambiţia, pasiunea şi reuşitele Dianei şi a declarat-o câştigătoare a bursei Sf. Dumitru pentru anul 2009/2010, cu o notă finală de 9,7.