Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) a lansat apelul la candidaturi pentru bursele de mobilitate francofonă 2010-2011.
Bursele administrate de această agenţie presupun stagii de studii sau de formare prin care beneficiarii petrec între 1 – 10 luni într-o instituţie membră din strainatate.
Cei interesaţi pot aplica pentru burse AUF până pe 23 mai 2010.
Accesaţi pagina www.auf.org pentru a afla mai multe informaţii despre bursele AUF.
Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) este o instituţie multilaterală ce reuneşte universităţi publice şi private, centre şi institute de cercetare, precum şi reţele instituţionale din ţările membre ale Organizaţiei Internaţionale ale Francofoniei.
AUF are ca obiectiv colaborarea între instituţiile universitare francofone, contribuind la dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării.