Începînd din anul unversitar viitor, la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, va funcţiona un masterat european în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Programul este realizat la iniţiativa prof.univ.dr. Doina Balahur în cadrul unui consorţiu cu 9 universităţi europene de prestigiu, la care studenţii vor beneficia de mobilităţi de studiu în timpul masteratului.
Masteratul este propus pentru a începe în anul universitar 2007-2008, cu 30 de locuri disponibile (distribuite provizoriu în 20 de locuri cu taxă şi 10 fără taxă). Cei 30 de studenţi vor urma cursurile în regim bilingv, predarea fiind atît în limba engleză, cît şi în limba română. Masteratul se organizează la forma de învăţămînt la zi, cu o durată de 4 semestre.
Domeniul protecţiei drepturilor copiilor este unul deosebit de important la nivelul Uniunii Europene, în prezent lucrîndu-se la reglementări care vor cere o pregătire specială tuturor celor care, prin natura profesiei, intră în contact cu copiii: asistenţi sociali, psihologi, sociologi, cadre didactice, medici, judecători, avocaţi, preoţi, procurori etc.
Curricula de studii cuprinde cursuri generale, identice pentru toate cele 10 universităţi care organizează masteratul european, cît şi cursuri specifice fiecărei universităţi. Participanţii la programul de master vor dobîndi o pregătire specială în disciplinele Sociologia copilăriei şi drepturile copilului, Justiţia juvenilă în Europa, Copiii şi migraţia internaţională, Drepturile copilului în legislaţia şi politicile UE. Pe durata celor patru semestre, studenţii vor beneficia atît de prezenţa unor profesori din străinătate, cît şi de mobilităţi finanţate prin programul Socrates la unul din partenerii universităţii. Parcugerea programului de studii la cel puţin două universităţi din consorţiu este obligatorie.
Masteratul European de Protecţie a Drepturilor Copilului este înfiinţat printr-un proiect european la care participă universităţile: Freie Universität Berlin, Universidad Complutense Madrid, Universiteit van Amsterdam, Institute of Education at the University of London, Stockholms Universitet, University of Edinburgh, Università degli Studi del Molise, University of Malta, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
În cadrul aceleiaşi reţele, au loc întîlniri şi consultări cu experţi europeni în drepturile copilului din Europa, se organizează periodic conferinţe şi workshopuri pe tema drepturilor copiilor în Europa şi un newsletter lunar cu ştiri din domeniu. Structura şi planul de învăţământ al masterului european de protecţie a drepturilor copilului au fost stabilite de comun acord în cadrul reţelei, pe baza a trei întâlniri de lucru care au avut loc la Londra (ianuarie, 2006), Stokholm (iunie, 2006) şi Amsterdam (septembrie, 2006). La ultima întîlnire din Amsterdam a fost organizat şi un workshop la care au participat membrii reţelei şi potenţialii beneficiari (reprezentanţi ai unor organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale internaţionale şi europene de protecţie a drepturilor copilului). Workshopul s-a bucurat de implicarea directă a Baronesei Emma Nicholson, Parlamentar European, care a moderat una din întîlniri împreună cu prof.univ.dr. Doina Balahur, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.