Call: 0123456789 | Email: info@example.com

Drept la replică


Către: Redacţia „Ziarul de Iaşi”

DREPT LA REPLICĂ

Referitor la articolul „Secretul de 8 milioane de euro al lui Oprea” , apărut în data de 11 martie 2008, vă comunicăm următorul drept la replică al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a apelat la această formă de achiziţie plecând de la nota tehnică a expertului şi concluziile proiectantului general al obiectivului (nr. 88/24 .10.2007 ), privind continuarea lucrărilor şi punerea în siguranţă antiseismică a întregului obiectiv. Obiectivul Corp A, conform expertizei tehnice, se încadrează în urgenţa U1 (gradul cel mai ridicat, adică structura nu prezintă siguranţă minimă de exploatare, fiind necesară extinderea de urgenţă a măsurilor de intervenţie propuse în proiectul de consolidare). Pe scurt, se impunea continuarea de urgenţă şi în acelaşi ritm a consolidării Corpului A- Tronsonul Vest.

Pentru a clarifica situaţia prezentată de dumneavoastră, vă aducem la cunoştinţă, şi în scris, argumentele care au statla baza aplicării procedurii de achiziţie – negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru consolidarea Tronsonului Vest al Corpului A, adjudecată de către firma Conest SA Iaşi:

1.Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare se aplică potrivit dispoziţiilor OUG 34/2006, art 122, litera b din motive tehnice (…) , contractul de achiziţie publică putând fi atribuit numai unui anumit operator economic, aceste motive fiind specificate în nota justificativă (numărul 20867/22.11.2007) care a stat la baza aplicării procedurii respective, şi anume: • În zona de delimitare dintre tronsonul Sud şi Vest (Corp A) s-au impus tehnic, prin proiect, intervenţii şi s-au executat deja lucrări de consolidare aferente structurii de rezistenţă comună celor două tronsoane; • Tratarea în mod unitar şi similar cu tronsonul Sud a tehnologiei de execuţie a lucrărilor de consolidare pentru orice element de construcţie al tronsonului Vest, în vederea asigurării rezistenţei, stabilităţii şi siguranţei în exploatare, conform legii nr. 10/95 – privind calitatea în construcţii; • Respectarea prevederilor legii nr. 10 /95 – privind calitatea în construcţii, referitoare la obligativitatea răspunderii de calitatea lucrărilor executate (în tronsonul Sud şi Vest, zona cu structură de rezistenţă comună şi zona grupurilor sanitare deja consolidate din anul 2000) pe toată durata de viaţă a construcţiei, a tuturor factorilor implicaţi – executant, proiectant, beneficiar. În acest caz, pentru un obiectiv de natura lucrărilor corpului A (tronson Sud şi Vest), nu pot fi doi executanţi în calitate de antreprenori generali; • Necesitatea asigurării unui proces de execuţie continuu şi unitar tehnologic în realizarea lucrărilor întregului obiectiv Corp A, în condiţii tehnice corespunzătoare în cadrul organizării de şantier deja existente; • Respectarea aceloraşi cerinţe tehnice de execuţie şi calitate a lucrărilor de consolidare şi amenajare pentru Tronsonul Vest şi pentru Tronsonul Sud, avînd în vedere complexitatea deosebită a obiectivului ce deserveşte activităţi didactice cu aglomerări de persoane, în plus fiind considerat monument istoric şi de arhitectură.

Revenind la articolul din publicaţia dumneavoastră, din data de 11 martie 2008, constatăm mai multe similitudini între motivele tehnice precizate de Universitate şi cele enumerate cu titlu de exemplu, de domnul Constantin Iaţco, Directorul Curţii de Conturi Iaşi.

2. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a înştiinţat, conform prevederilor legale, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor), prin adresa nr. 21388 din data de 29.11.2007, despre aplicarea procedurii amintite. Aceasta deoarece potrivit OUG nr. 30/12.04.2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, autoritatea respectivă stabileşte condiţiile controlului ex-ante în domeniul achiziţiilor publice. Fac obiectul verificării contractele de lucrări cu valoare estimata , fără TVA, mai mare sau egală cu 500.000 euro. Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice face o analiză de risc, conform unor criterii proprii, şi poate desemna observatori care participă la toate etapele procedurii de atribuire până la semnarea contractului de execuţie a lucrărilor. Nedesemnând asemenea observatori, este clar că Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice a considerat procedura ca fiind legală şi fără risc.

3. Menţionăm că suprafaţa utilă a tronsonului Vest, ce face obiectul contractului din decembrie 2007, este cu cca. 25 % mai mare decât suprafaţa tronsonului Sud. În aceste condiţii, valoarea contractului de execuţie pentru Tronsonul Vest este de 32,6 mil. RON, comparativ cu 29, 55 mil. RON pentru Tronsonul Sud, deci cu doar 11% mai mare.

4. Contractul nu a fost semnat de Rectorul Dumitru OPREA, ci de un împuternicit legal al acestuia, deoarece la acea dată, prof.univ.dr. Dumitru OPREA nu se afla în ţară.

Apreciind rolul mass media de informare corectă şi completă a publicului, suntem convinşi că cititorii dumneavoastră vor putea regăsi în paginile aceleeaşi publicaţii şi punctul de vedere al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.