Declaraţie comună a Rectorilor Universităţii de Vest Timişoara, ASE Bucureşti, Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Este de înţeles urgenţa adoptării unui nou cadru legal pentru învăţământul românesc, dată fiind importanţa covârşitoare a educaţiei pentru progresul economic şi social în lumea de azi. Adresarea problemelor structurale din învăţământul românesc necesită o decizie politică. Însă, starea dezirabilă a educaţiei şi cercetării din ţara noastră nu se poate obţine prin perpetuarea şi permanentizarea expedientelor Executivului şi a excepţiilor de la regula legii sau de la standardele Statului de Drept.
Din nenumărate motive, adoptarea legilor educaţiei prin asumarea răspunderii guvernamentale este absurdă şi ar trebui să determine scepticismul şi reticenţa oricărei instituţii sau persoane efectiv preocupate de soarta învăţământului românesc. Între acestea, le menţionăm pe următoarele:
- educaţia este, în mare măsură, un proces în care primează opţiunile şi străduinţele personale. Dezvoltarea intelectuală, formarea caracterului, cultivarea virtuţilor etice şi formarea deprinderilor sociale nu pot fi trecute în proprietatea Statului şi asumate drept domeniu public în care predomină decizia Guvernului, oricare ar fi acesta. Principiul subsidiarităţii este incomparabil mai eficace şi corect decât principiul centralismului birocratic. Procedura adoptării unei legi trebuie să fie compatibilă cu principiile politicii publice, care este expresia dezbaterii publice chiar şi într-o democraţie reprezentativă originală;
- la fel ca ordinea internă, siguranţa cetăţenilor, administrarea justiţiei, apărarea naţională şi lucrările de infrastructură, educaţia şi cercetarea au unele caracteristici ale bunurilor/serviciilor publice. Dar, spre deosebire de primele, educaţia şi cercetarea se referă mai mult la potenţialul dezvoltării personale decât la instituirea cadrului instituţional comun societăţii civilizate şi dezvoltării economice. Ca atare, orice proiect legislativ referitor la educaţie şi cercetare trebuie să fie expresia unui anumit consens social, ceea ce impune dezbaterea publică în prealabil;
- există un relativ acord în societatea noastră că educaţia are, între alte scopuri esenţiale, şi menirea de a cultiva valorile europene. Demnitatea persoanei, libertatea individuală, autonomia personală, egalitatea în faţa legii etc. – valori europene de prim rang – sunt prezervate şi consolidate în regimul democraţiei constituţionale şi al separaţiei puterilor în stat. Or a adopta un cadru legislativ pentru un sistem menit să cultive valorile menţionate prin încălcarea principiilor constitutive ale tradiţie europene a democraţiei liberale constituie o acţiune politică nepotrivită şi generatoare de consecinţe sociale imprevizibile. Dezbaterea parlamentară este în mod firesc condiţia necesară, nu şi suficientă, a oricărui act legislativ într-un sistem politic care se revendică de la tradiţia democratică europeană, ea presupunând, de asemenea, dezbaterea publică;
- de bună seamă, diviziunea cunoaşterii, ca şi diviziunea muncii, are un rol considerabil într-o societate complexă. Dar, instrumentarea deciziilor politice doar pe baza soluţiilor pretins ştiinţifice oferite de experţi, fără a pune în balanţă preferinţele, preocupările şi interesele celor vizaţi (profesori, părinţi, studenţi, elevi) de asemenea decizii, nu este cu nimic mai bună decât discreţionismul grupurilor de interese camuflat sub paravanul binelui public. Este o acţiune inadecvată şi generatoare de instabilitate social-politică;
- solicităm autorităţilor statului român revenirea la raţiune şi adoptarea legilor educaţiei pe căile normale într-un stat de drept şi o democraţie europeană ce-şi merită numele.